Etiopia devine a treia ţară din Africa care intră în incapacitate de plată în ultimii ani după ce nu a reuşit să facă o plată în valoare de 33 de milioane de dolari în contul unui obligaţiuni internaţionale, scrie Reuters.
A doua cea mai populată naţiune de pe continentul african a anunţat la începutul acestei luni că planifică să declare în mod oficial falimentul, fiind pusă sub presiune din cauza pandemiei de COVID-19 şi a unui război civil încheiat în noiembrie 2022.
Ţara trebuia să facă plata până pe data de 11 decembrie, dar a s-a bucurat de o perioadă de „graţie” de 14 zile scrisă în condiţiile prospectului.
Deţinătorii obligaţiunii nu au fost plătiţi până la data de 22 decembrie, ultima zi înainte de expirarea perioadei de graţie.
Guvernul Etiopei a arătat că negocierea cu fondurile de pensii şi alţi creditori privaţi nu a dus la niciun rezultat. Astfel, agenţia internaţională de rating S&P Global a retrogradat ţara la nivelul „Default” în 15 decembrie, instituţia prognozând că ţara nu va putea face la timp plata.